Apostile Haga

APOSTILA DE LA HAGA – (din franceză apostille) reprezintă o rezoluţie pusă în general pe un act oficial. În sensul Convenţiei de la Haga, din 1961, Apostila este o supralegalizare a unui document, necesară ca documentul respectiv să fie recunoscut într-o ţară semnatară a Convenţiei. România a aderat la Convenţie la data de 16 martie 2001 iar Republica Moldova începând cu data de 16 martie 2007.

Autorităţile competente să aplice apostila in România sunt următoarele :

CAMERELE NOTARILOR PUBLICI – incepând cu 26 noiembrie 2010, aplică Apostila pe actele notariale intocmite de către notarul public cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 36/1995 (înscrisuri autentice, cu data certă, cu legalizare de semnătură, traduceri legalizate).

INSTITUŢIA PREFECTULUI – aplică Apostila pe originalul următoarelor tipuri de acte:

  1. acte de stare civilă (certificate de naştere, de căsătorie, de deces  emise începând cu 01.01.1998 );
  2. acte care fac dovada schimbării numelui pe cale administrativă (dispoziţii, certificate emise de serviciile publice comunitare de evidentă a persoanelor);
  3. certificate privind domiciliul si cetăţenia;
  4. certificate de cazier (judiciar, fiscal etc);
  5. certificate pentru evitarea dublei impuneri, certificate de rezidenţă fiscala, adeverinţe de venit etc;
  6. acte referitoare la raporturile de muncă/serviciu (stagiul de cotizare etc.);
  7. acte de studii (diplome de bacalaureat, diplome de licenţă etc.);
  8. acte care dovedesc calificarea într-o meserie (pregătirea profesională obţinută în sistemul de formare profesională pentru adulţi), brevete (de turism etc), certificate (de competenţă a personalului navigant, de traducător în şi din limbi străine, de conformitate pentru calificarea în profesii din domeniul sănătăţii etc);
  9. acte cu caracter medical (dovezi de vaccinare, fişe medicale, adeverinţe medicale etc);
  10. acte care fac dovada componenţei familiei, cu excepţia livretului de familie;
  11. certificate de botez, cununie etc;
  12. certificate prin care se confirmă exactitatea sau realitatea unui fapt ori se atestă o anumită calitate în vederea valorificării anumitor drepturi, precum şi adeverinţe prin care se atestă un drept sau un fapt, eliberate.
Apostile Haga Constanta

 Apostila NU se eliberează pentru :

  1. acte de identitate şi paşapoarte
  2. acte sub semnătură privată
  3. hotărâri judecătoreşti
  4. livrete de familie
  5. acte emise de Registrul Comerţului
  6. acte al căror termen de valabilitate a expirat (ex. cazierul juduciar, valabil 6 luni de la data emiterii)
  7. copii după acte oficiale administrative

TRIBUNALUL – aplică Apostila pe următoarele tipuri de acte:

  • hotărâri judecătoreşti
  • actele originale care emană de la un executor judecătoresc
  • actele originale emise de Registrul Comerţului
Apostile Haga Constanta

După aplicarea Apostilei de la Haga pe documentul original, acesta este tradus în limba ţării de destinaţie, legalizat la Notar şi supralegalizat la Camera Notarilor.

Echipa Tomis Trad vine în ajutorul dumneavoastră! Noi ne ocupăm de absolut toţi paşii descrişi mai sus, îndeplinind în cel mai scurt timp şi la preţuri competitive toate demersurile necesare recunoaşterii actelor dumneavoastră.

Atenţie!

Actele de studii medii cât şi cele de studii superioare trebuie să fie vizate mai întâi, pe baza unor adeverinţe de autenticitate, la Inspectoratul Şcolar Judeţean respectiv la CNRED (Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a studiilor ) înainte de a fi apostilate pe original.

Sună acum pentru cea mai bună ofertă din Constanța

0730 330 484

Cere oferta în scris

    Nume (obligatoriu)

    Email (obligatoriu)

    Subiect

    Mesaj

    Notă: Informaţii preluate de pe site-ul Uniunii Notarilor Publici din România si de pe site-ul Prefecturii Constanta.

    Notă: Pentru informații actualizate, vă rugăm să consultați site-ul Convenției de la Haga

    Call Now Button